Există Gemma pentru Tine!

             Născută din dorinţa unui grup de prieteni de a deveni independenţi financiar,GEMMA TOTAL
ADVERTISING a făcut primii paşi în lumea industriei publicitare româneşti în anul 1994. Compania, producătoare de materiale publicitare, s-a specializat în producţia tipografică, putând realiza în prezent, prin dotările proprii, toate etapele ce compun executarea unei lucrări în domeniu: CREAŢIE, DESIGN, GRAFICĂ, PREPRESS, TIPAR şi FINISARE.

                              Având privilegiul de a lucra încă din primele luni pentru companii mari şi foarte                                   pretenţioase, am reuşit să formăm în prezent o echipă ce are experienţa şi                                      puterea necesară satisfacerii celor mai diversificate cerinţe ale clienţilor.                                          

                                       Realizând că orice material produs reprezintă însăşi imaginea celui care îl                                       solicită, considerăm implementarea sistemului de management al calităţii                                     ISO 9001 o necesitate pentru orice societate care funcţionează în domeniu.
 
                                    Astfel am transformat CALITATEA lucrărilor noastre într-un atu care ne                                   situează între primii în topul tipografiilor bucureştene.
 
                                  Întrucât viteza de reacţie este o condiţie de viaţă a lumii moderne, asigurăm                                prin flexibilitatea programului tipografiei obţinerea celor mai bune TERMENE DE                                 LIVRARE.
 
                              Avem toate atuurile să daţi clic pe butonul "Ofertă"!